Info Voroneț - Liniștea vacanței tale

Info Voroneț – Liniștea vacanței tale

Spațiul humorean

Spațiul humorean a vecuit în permanență sub semnul pădurilor și a albastrului de Voroneț, univers în care boncăluitul zimbrilor legendari parcă mai reverberează un muget îndepărtat. Humorul nu este numai o unitate administrativ geografică, este o realitate care dăinuie dincolo de zilele noastre, este un habitat plin de spiritualitate, este aura nordica a României.

Resurse turistice montane

Orașul are un cadru natural pitoresc, fiind înconjurat de obcini acoperite cu păduri de foioase și rășinoase, iar climatul este plăcut și reconfortant. Zona Voroneț reprezintă un reper al limitei dintre arealul pădurilor de foioase și cele de conifere.

Obiective Turistice Culturale

Existența resurselor turistice din zonă de natură cultural-religioasă au făcut ca orașul Gura Humorului să se transforme într-un adevărat nod al circulației turistice, majoritatea traseelor de vizitare a mănăstirilor din Bucovina intersectându-se cu orașul Gura Humorului.

Cultura Populară Tradițională

În întreaga Bucovină există un interes evident pentru conservarea și valorificarea durabilă a tezaurului pe care îl reprezintă cultura populară.
Bucovina este unul dintre puținele locuri din țară unde se mai păstrează tradițiile și portul popular. Duminica, oamenii din sate își afișează cu mândrie costumul popular “cel bun”, “de mers la bisercă”, de Paște femeile îndemânatice ale satului pictează (închistresc) ouăle, iar de Anul Nou puteți asista la spectacolele folclorice unice și autentice: “Ceata de Anul Nou”, “Mascații” (cu ursul de paie) și alte ritualuri de fertilitate și purificare.